(Doina Berchină, „MODĂ ȘI FRONDĂ. Stiluri și atitudini”)
Moda (și de fapt nu moda în sine, ci ceea ce poate face stilul fiecăruia din ea) se numără de mulți ani printre pasiunile mele, însă educația pe care mi-o făceam în acest sens se rezuma la reviste de specialitate și eventual la Fashion TV. Desigur mai urmăream (și încă urmăresc) și câteva emisiuni, care dau însă dovadă mai degrabă de diletantism, în detrimentul unei pregătiri temeinice. Le privesc, deci, eventual pentru a mă amuza și pentru că, uneori, se fac o serie de remarci pertinente, însă ele sunt auzite doar de cei care au urechi să le audă și să le și înțeleagă, iar aceia sunt prea puțini.
 |
| cu toții ne „ascundem” urechile în anumite momente... |
Să luăm spre exemplu „Shoppingul, pasiunea mea” de pe Euforia TV, emisiune la care mi-am propus de mai multe ori să particip când s-a filmat în Brașov, dar, pe lângă emoțiile fantastice pe care le-aș avea, mai există și gradul ridicat de penibil în care poți cădea odată ce te înhami la o astfel de participare. Rareori persoanele din juriu știu ce vorbesc și și mai arareori au prestanța (fizic vorbind) de a se prezenta acolo; nu mi se pare corect să faci cu ou și oțet o copilă (e drept, prost îmbrăcată) când tu, care te autointitulezi designer sau critic vestimentar ești ca vai de pălăria ta... La cealaltă extremă, să spui „merge, e OK, se asortează, bravo mami” fiecărei salate cu sclipici, lac, dantelă, paiete, stofă cu blană și lycra, blugi rupți, piele lăcuită, franjuri și accesorii de plastic roz, poate face și Nea Gheo de pe stradă în schimbul unei pungi de semințe la care să o ronțăie în timpul emisiunii și poate o halbă după. Nu e de mirare că toate fufetele care pleacă de acolo ajung fie să se creadă fashion icon-uri rupte din stele fie devin frustrate.
Mai e apoi emisiunea „What not to Wear” de pe Travel & Living, unde concurentei nu doar că i se schimbă radical stilul, dar i se și inoculează noi precepte, noi moduri de a gândi și de a se raporta la lume, asta în schimbul a 5.000 de euro din care își poate cumpăra doar o mâna de haine, deoarece emisiunea se realizează la New York iar cumpărăturile se fac în 2-3 magazine alese „pe sprânceană” (aș zice de fapt „peste sprânceană”...). Că cei 2 moderatori, Stacey London și Clinton Kelly chiar știu ce vorbesc iar prestanța lor este mereu desăvârșită, nu justifică și atitudinea pe care o arborează mereu – noi am făcut școală și știm, tu taci că noi te îmbrăcăm și dezbrăcăm ca la carte!
Emisiunile de gen și revistele (mă refer la cele competente – Vogue, Glamour, Bazzar, Cosmo, Style, Elle etc.) nu îți pot face o educație vestimentară, cel mult îți pot arăta ce mai poartă cutare și cutare și care sunt noile trenduri. Recunosc că nu m-am gândit niciodată la aceasta până ce nu am mers anul trecut cu prietena mea Caty la un târg de carte, unde, accidental, am dat peste cartea Doinei Berchină despre care vreau să vă povestesc astăzi. Sincer, nici prin gând nu mi-a trecut să o cumpăr, m-am uitat numai la ea, când domnul de la stand mă îmbie să o iau, spunându-mi că nu e decât 5 lei (da, 5 lei!). Am luat-o mai mult de rușine, nu credeam să ajung să o citesc, prima impresie pe care mi-a făcut-o fiind că este o carte de modă... demodată (plus că punguța de la Societatea Română de Radiodifuziune în care a pus-o vânzătorul părea să fii costat mai mult decât cartea în sine...)!
Pe scurt, așa am ajuns să citesc prima mea carte de modă și bine am făcut! Când citești prima ta carte dintr-un domeniu nou, ea ajunge să aibă o mare influență asupra ta și asupra alegerii viitoarelor lecturi, de aceea sunt cu atât mai bucuroasă că aceasta a fost prima carte despre stil/ modă care mi-a căzut în mână și, până în prezent, a fost de departe cea mai adecvată. Deși am vrut să evit comparațiile, nu mă pot abține – așa cum Dana Budeanu a încercat să așeze puținul pe care îl avea de spus în multe pagini (scris mare, lăbărțat, pagini goale, multe poze), așa Doina Berchină a încercat să înghesuie foarte multă informație în cartea sa, prin urmare paginile sunt aglomerate, cu scris mult și înghesuit, puțintele poze (și și acestea sunt alb-negru), per total nu e așa de atrăgătoare precum „Manualul de stil” al Danei Budeanu (postul despre această carte îl găsiți aici), dar după ce o închizi rămâi cu o oarecare mulțumire față de tine și mai bogată, dacă nu cu Hermesul celei dintâi, cel puțin cu cunoștințele celei din urmă. Aș avea multe de spus despre această carte, o să încerc să rezum și să ordonez cât de cât coerent ideile. Mi-a plăcut, în ansamblu, modul dezinvolt și prietenesc cu care se adresează scriitoarea cititorului și, cumva, fără a da de înțeles că ar cunoaște neștiința acestuia în domeniul modei, îi vorbește despre câte lună și în stele și nu se sfiește defel să îi explice noțiuni, să îi exemplifice prin desene, sau chiar să revină asupra aceleiași idei, însă cu informații noi. Fiecare nouă prezentare e însoțită de un glosar, aparent inofensiv și futil, fiindcă termenii definiți ne par foarte cunoscuți și uzuali. Așa și este, însă de multe ori îi folosim greșit, fiindcă i-am auzit într-un anume context și de acolo am dedus semnificația fără a mai verifica apoi acuratețea ei. Eu una am învățat multe lucruri noi din aceste mini-glosare, am întâlnit termeni care de mult vroiam să aflu ce înseamnă și apoi uitam să caut (de exemplu blazer, baba cool, haute couture, prêt-à-porter etc.), alții de care nu eram foarte sigură, am aflat de ce cutare lucru se numește așa și de la cine, de la ce vine cutare expresie pe care astăzi o folosim ca atare deși la origine avea mai multă logică etc. În plus, la acei termeni care se referă la stiluri și creații vestimentare, pe cât posibil, este oferit și numele unei persoane cunoscute care îl afișează și designerii care i-au dat viață sau transformat de-a lungul epocilor. Vreau să mai adaug doar că aceste explicații nu sunt asemeni unor intrări din dicționar, ci sunt particularizate pentru imaginea cititorului pe care autoarea l-a avut în minte. Și mă bucur!
Am spus deja, cuprinsul cărții este foarte variat. Se vorbește despre stilurile și atitudinile ultimilor 100 de ani în modă, pornind de la Mița Biciclista anilor 1900, trecând prin erezii romantice, glamour interbelic, sobrietate pre-război și eleganță post-război, perioada de sex, droguri și rock and roll a hippioților și până la haosul vestimentar care a dominat anii 2000 (și Doamne ce bine îmi amintesc ce însemna să fii, sau să vrei să fii adolescent la modă pe vremea aia!). Pentru cei care au nevoie de nume, de noțiuni clare prin care să-și poată determina stilul, autoarea oferă foarte multe variante, fiecare fiind însoțită de descrieri, de tipuri de haine pe care le porți dacă te încadrezi în acea categorie și, eventual, de exemplificări prin persoane cu nume sonore. Nu sunt neapărat de acord cu atâtea titluri și etichetări, însă e ceva mai bine decât ceea ce aud zilnic în stânga și în dreapta, că „stilul meu e sport”, „ba al meu e elegant” etc. Alea nu sunt stiluri, sunt tipuri de haine, hainele sunt sport sau elegante, nu stilul!
Multe aspecte de bun gust și bun simț, pe care, chiar dacă le știm sau ni se pare că sunt evidente, nu strică totuși să le mai cântărim odată – cum să te îmbraci în funcție de forme și dimensiuni, în așa fel încât hainele să te servească și nu să ți se transforme în dușmani, ce culori te avantajează în funcție de trăsăturile tale, de anotimp și de ocupație, cum îți poți găsi stilul vestimentar în funcție de genul de persoană (visătoare, cochetă, misterioasă etc.), ce elemente trebui să conțină garderoba ta obligatorie (unele aspecte de aici mi se par nițel perimate) și care sunt piesele de bază pe care trebuie să le conțină o garderobă (se referă la acele piese atemporale, de care vei avea nevoie mereu indiferent de fluxul modei și pe care vei avea mereu posibilitatea să le „împrospătezi” cu ceva nou). Oferă idei (idei, nu soluții!) cum să te îmbraci când mergi în cutare loc sau ce trebuie să iei în calcul dacă îți dorești să îți schimbi stilul, sau tocmai, dacă nu dorești, dar ar cam trebui, dintr-un motiv sau altul. Nu este așa că vi se pare că știți toate acestea și că nu mai aveți nevoie să vi le spună nimeni?! Sunt curioasă câte dintre voi, după ce vor citi cartea, vor rămâne la aceeași impresie.
 |
| forma corpului tău, în funcție de litera pe care o descrie |
 |
| sugestii de cromatică, în funcție de trăsături |
Bonusul pe care mi l-a oferit mie această minunată carte sunt ultimele ei pagini, în care se vorbește sumar despre femeile lumii care au generat stiluri. M-a bucurat să le găsesc pe preferatele mele printre ele – Coco Chanel (prima, desigur), Audrey Hepburn, Marilyn Monroe sau Vivienne Westwood, dar și pe mai recentele Madonna, Jennifer Lopez sau Britney Spears care, care, deși îmi sunt total neplăcute (atât muzical, cât și stilistic), nu pot nega că au fost puternice fashion icon-uri pentru perioada lor de glorie (și, judecând după aparițiile sale mondene, aș putea adăuga că Jennifer Lopez încă mai este).
Nu pretind că lectura acestei cărți ne va scăpa de pițiponcism, de Brintex și Obor (da, am o problemă), de afișări lucioase și transparente în miez de zi, de păr ars și tapat, de sprâncene tatuate, de buze cu contur maro/ negru și rujate cu roz (pe scurt de măști în loc de fețe), de grăsimi inestetice care se scurg din fustițe lambada, de picioare deșănțate care bălăngăne incert pe tocuri cui de lac, de neputința generală de a înțelege că tu ești cea care (și voi folosi femininul, îmi cer scuze) care faci haina, că tu poți da viață acelei haine dacă te simți bine în pielea ta, însă tot așa de bine haina te poate face pe tine și, în loc să îți dea drepturi, ți le ia, pentru că prima impresie e atât de puternică mereu. Nu pretind deci că ne va scăpa de asta, pretind doar că, la fel ca multe altele, cartea Doinei Berchină este scrisă pentru aceia care știu că mai au de învățat, care sunt dispuși să se debaraseze de preconcepții, de hazardări vestimentare, de kitsch-ul stării de a nu avea habar ce e cu tine și mai ales pe tine. E o carte scrisă de o femeie puternică pentru femei puternice, care au puterea de a schimba ceva în ele și la ele înainte de a aștepta schimbări din partea lumii. Noi, femeile, avem atât de multe avantaje față de bărbați, ne sunt permise ca fiind naturale atât de multe, noi nu avem dreptul să pierdem, nu avem dreptul să nu arătăm bine când lumea ne-a făcut să fim astfel!
Vă propun, deci, o carte care oferă multe răspunsuri, la întrebări pe care nici nu vi le-ați pus încă și asta e bine, fiindcă distruge incertitudinea încă din matcă. E o carte pentru cei care doresc să știe câte ceva despre istoria modei, pentru cei care poate nu au niște noțiuni de bază (gen cine a inventat blugii/ fusta scurtă/ little black dress-ul etc) dar ar fi bucuroși să le afle, pentru cei (mai mult cele) care încă mai cred aberația preconcepută conform căreia omul nu poate face haina decât dacă are silueta slabă și contul în bancă gras, pe principiul „obrazul subțire cu cheltuială se ține”.
Auzim atât de des în jurul nostru sintagme deja clișeu precum „stilul nu are vârstă”, „stilul ești tu”, „stilul nu se cumpără”, „stilul bate moda” etc. și ne-am învățat să ni le agățăm în piept asemeni unor broșe frumoase, fiindcă sună bine și ne face să părem că știm ce spunem, când colo nu facem decât să le vidăm și mai mult de conținutul deja searbăd. Eu sunt de părere că la bază, acele sintagme spun de fapt foarte multe, trebuie doar să învățăm să le găsim sensul iar cartea Doinei Berchină, dacă apreciată la adevărata ei valoare, cred că poate fi un prim pas hotărât înspre aceasta.
Sunt sătulă (și o zic cu curaj, chiar dacă ceva persoane mai mult sau mai puțin dragi mie se vor simți poate ofensate de asta), sunt sătulă, deci, de femei frustrate, care stau ascunse în cochilia lor, care trec prin viață cu mâinile la ochi, sperând ca astfel omaneii din jur să nu le observe. Dar ghiciți ce?! Oamenii vă văd, viața însă pare să închidă ochii pe măsură ce treceți prin ea. Sunt sătulă de femei complexate care cred că ele nu sunt frumoase, și prin urmare că de ce ar purta o rochie frumoasă sau de ce și-ar da cu puțin rimel. Nu există femei urâte (acum nu mă refer, desigur, la acele cazuri izolate și într-adevăr tragice), există doar femei care se urâțesc cu bună știință. Sau, există femei urâte în măsura în care există femei perfecte. Aș putea să vă vorbesc ore în șir despre defectele mele fizice care m-au obsedat ani de-a rândul și m-au bântuit și la un moment dat aproape m-au doborât, dar de ce să fac asta când v-aș putea vorbi zile, nu ore, despre cum pot folosi aceste imperfecțiuni în favoarea mea sau despre cum pot lucra cu ele ca să le maschez și să mă simt bine în pielea mea. Sunt sătulă, deci, de femei care nu vor să se vadă și astfel le refuză și celorlalți dreptul de a le vedea. Sunt sătulă să văd femei atât de frumoase pe interior care țin cu orice preț să se urâțească pe exterior. Sunt sătulă de femei care cred că ele nu pot și gata, asta e, iar când văd că altele pot, în loc să le servească de imbold, preferă să le jignească și să le considere superficiale și egocentriste. Sunt sătulă de femei care se ascund în spatele pretextelor – nu am bani, nu am timp, nu mă pricep, nu mă interesează moda, nu am de ce, nu am pentru ce, nu am cu ce – pentru că astfel nu fac decât să se ascundă de ele însele. Sunt sătulă de femeile care nu vor să fie femei.
Poate gândurile mele oarecum reprimate pe care le-am reprodus mai sus nu sunt chiar cele mai potrivite pentru a încuraja pe cineva să citească această carte, însă clocoteau acolo de ceva vreme și contextul acesta mi s-a părut destul de convenabil pentru a le pune în cuvinte. Consider că viața e ca un lanț alcătuit din multe zale, unele mai mici, altele mai mari, prin urmare de multe ori ajungem să nu acordăm importanță celor pe care le considerăm a fi foarte mici. Problema este că lanțul tot la fel se rupe, indiferent care dintre zale cedează mai întâi, deci trebuie să le oferim atenție tuturor și să acceptăm că modul în care ne ingrijim de una oferă beneficii și celorlalte două din vecinătatea ei. Fiecare realizare pe un anumit plan funcționează ca un motoraș pentru următorul nivel și tot așa iar, după părerea mea, nivelul de bază, cel pe care le construiești apoi pe toate celelalte este încrederea în tine și mulțumirea în ce știi, cum arăți și cum te prezinți lumii. La asta trebuie lucrat în primul rând, iar ca femeie cu atât mai mult pentru că felul în care arăți spune poate mult mai multe decât ți-ai dori despre tine. În această idee și nu numai, vă recomand cu cea mai mare căldură cartea Doinei Berchină. Cu toatele avem nevoie de ea (și nu numai), e doar o chestiune de timp să admitem asta.
Addenda
1. Vă propun un joc de imaginație. Vreau să vă gândiți – doamnelor, domnișoarelor, fetelor – dacă vă simțiți frumoase și mulțumite de voi (să rămânem cu mulțumirea în sfera elementelor cărții). Dacă da (și vă felicit!), mi-ar face plăcere să știu cum faceți asta, sau dacă pur și simplu așa vă simțiți, fără vreun motiv concret. Dacă răspunsul este nu (și cel mai probabil că acolo unde va fi nu, nimeni nu va scrie...), aș vrea să vă întrebați de ce și mai ales de ce nu faceți nimic pentru a schimba asta (măcar dacă ajungeți să vă puneți întrebarea aceasta vouă însele în liniște și să încercați să găsiți un răspuns pentru voi și tot e bine, chiar dacă nu îl împărtășiți cu noi). O ultimă întrebare – credeți că modul în care vă îngrijiți, îmbrăcați, aranjați, într-un cuvânt modul în care scoateți capul în lume vă influențează cu ceva existența pe termen lung? Mulțumesc!
2. Nu știu ce șanse aveți să găsiți undeva cartea aceasta, dacă sunteți interesați (bănuiesc că mai mult interesate...) să o citiți, deci nu ezitați să mi-o cereți oricând.
3. Dacă ați citit vreo carte interesantă în domeniu, v-aș fi mai mult decât recunoascătoare să mi-o recomandați. Cartea Doinei Berchină are darul de a deschide foarte tare apetitul! Mulțumesc!
4. Ca un bonus la acest post am adăugat profilului meu de blog aplicația Polyvore, un mini editor care vă permite să creați ținute autentice. Eu am ales 100 de piese din ținutele ultimelor colecții ale marilor designeri, cu care să vă puteți face de cap. Mi se pare foarte distractiv, trebuie doar să trageți hainele și accesoriile care vă plac din listă și să le așezați în ramă cum doriți, iar la final să salvați și să dați nume ținutei. Distracție plăcută!
(Aștept ceva impresii și despre mini editor, vă rog.)
5. Un fel de paranteză la paranteză – se discută și în această carte despre noțiunea de vintage la care m-am burzuluit eu într-un post mai vechi (aici). Mi-am amintit acum de o fază în legătură cu asta care nu are nicio legătură cu postul meu, dar pe care nu pot să nu vi-o spun fiindcă e cel puțin ilară, motiv pentru care am ales să o scriu acum la sfârșit, după încheierea postului. Era într-un episod din serialul „Gilmore Girls”, unul dintre favoritele mele. Una dintre cele 2 Gilmore (Lorelai, mama celeilate Gilmore) mânca de zor la o acadea în timp ce se plimba mână în mână cu soțul prin oraș. După ce se satură de ea, o scoate din gură și i-o oferă soțului care, cu o mutră puțin deranjată spune: „But... it’s used...”. Arborând un ton foarte serios, Lorelai dă replica: „It’s not used. It’s vintage!”. Dixit.
