Paradis și Sapiență

(colectiv, „Beijing”)  

            Așa cum bine vă amintiți, într-un post precedent v-am vorbit despre două temple pe care le-am vizitat în stațiunea Chengde din provincia Hebei, lângă Beijing, precum și de palatul de vară al împăraților dinastiei Qing și de Parcul Peony. Folosindu-mă de aceeași carte achiziționată de la unul din temple, „Beijing”, vă voi povesti astăzi despre Templul Raiului și Templul lui Confucius, ambele situate în inima Beijingului, sau, în alte cuvinte despre cultul taoist și cel confucianist.

            Templul Raiului (sau al Cerului) a fost indiscutabil preferatul meu dintre cele patru pe care le-am vizitat în timpul excursiei în China. Conceput ca un complex de clădiri taoiste, acesta se conturează ca fiind cel mai mare templu de sacrificii din lume, întins pe aproape 3 milioane (da, milioane, nu am greșit J) de metri pătrați. Nu voi insista cu prea multe amănunte în acest post deoarece sunt sigură că imaginile vor da dovadă de o volubilitate mult mai pătrunzătoare decât vorbele mele. Vreau doar să vă spun, pe scurt, cum a fost gândită inițial construcția acestui templu, aspect care justifică și forma lui, pentru că nimic din arhitectura unui astfel de lăcaș nu este haotic sau arbitrar. Inițial, acesta s-a numit Templul Cerului și al Pământului și era destinat aducerii de sacrificii în ambele direcții. Astfel se explică forma rotundă în nordul complexului și cea pătrată în sud, deoarece, conform unei tradiții străvechi, cerul sau raiul avea formă sferică, iar pământul pătrată. Un sanctuar cu arhitectură cosmogonică, așadar, Templul Raiului a servit despre sursă de inspirație pentru multe alte clădiri din orientul îndepărtat secole de-a rândul.

            Toate corpurile de clădire au fost construite după considerente strict filosofice și au avut în vedere ordinea ierahică a aristocrației de la vremea respectivă. The Hall of Prayer for Good Harvests (din același motiv explicat în postul trecut nu voi traduce numele clădirilor din engleză) este un fronton circular ce cuprinde trei clădiri, printre care și templul principal, care este construit pe o bază din marmură cu trei nivele. Acesta a fost reconstruit după anul 1889 când a fost răpus în totalitate de un incendiu. The Imperial Vault of Heaven seamănă cu acesta din urmă, nu cred să fie greșit dacă spun că mie mi s-a părut a fi o reproducere la scară mai mică a acestuia, cu mai puține detalii. Este construit de asemenea pe o bază de marmură, dar pe un singur nivel. De fapt, raportul de 3 la 1 este evident. Primul fronton este format din trei clădiri, dintre care cea principală are un acoperiș cu trei etaje circulare și o bază cu trei trepte, pe când al doilea fronton este format dintr-o singură clădire, cu un acoperiș cu un singur nivel și o bază de asemenea cu un singur nivel.

The Hall of Prayer for Good Harvests

The Imperial Vault of Heaven

raportul de 3 la 1 discutat mai sus
(click pe poză pentru o mai bună vizibilitate)

clădiri în jurul templului principal

            Altarul propriu-zis al complexului, The Circular Mound Altar este o platformă circulară fără niciun fel de construcție pe ea, așezată pe trei nivele de marmură, fiecare decorat cu dragoni sculptați. În centrul altarului se află o platformă supranumită The Heart of Heaven, unde regele obișnuia să se roage divinității pentru vreme mai bună. Arhitectura altarului permite sunetului să străbată o distanță foarte mare, presupunându-se că astfel ajungea și la urechile divinității care le va asculta ruga. Simbolistica acestui templu este impresionantă, fiecare piatră și coloană având rolul de a crea simetria dezirabilă între cer și pământ, făcând uz în permanență de cifra 9 și de multiplii săi, aceasta fiind simbolul împăratului.

The Circular Mound Altar

The Heart of Heaven

            Deși inedit ca arhitectură și colorit precum și impresionant ca dimensiuni și simbolistică, nu am găsit nimic din cucernicia și pioșenia pe care am lăsat-o în urmă la templele din Chengde. Am întâlnit exclusiv turiști și vânzători ambulanți extrem de insistenți, cel mult și câțiva localnici care se plimbau (câțiva în termenii lor, foarte mulți în ai noștri J). Nimic din atmosferă nu părea să sugereze adevărata menire a locului, pietrele pe care călcam erau doar pietre, deși frumos sculptate, iar clădirile mă duceau cu gândul la niște simple palate bine întreținute și destul de recent restaurate, nicidecum la lăcașe de cult și cucernicie. Acest aspect a fost, din punctul meu de vedere, singurul minus al unui loc altfel ireproșabil.

            Templul lui Confucius din Beijing este al doilea templu confucianist ca mărime din China. Cu Confucius (ca și cu Mao, de altfel) am cam dat nas în nas mai peste tot prin Beijing, deci deja ne știam bine. De altfel, mai în glumă, mai în serios, de fiecare dată când aud o maximă înțeleaptă (devenită, bineînțeles, clișeu folosit de toate mințile înguste din jur...) și sunt întrebată dacă știu cine a spus-o, zic la derută Confucius. Rareori dau greș! Trebuie să recunosc că acest templu nu s-a numărat printre obiectivele mele preferate din China, motiv pentru care nici nu îmi mai amintesc prea mare lucru despre el. O să fac un efort și o să vă ofer câteva informații, probabil destul de dispersate.

            Curtea interioară a templului este un loc liniștit, plin de vegetație și culoare. Pe lângă copacii înfloriți și tufișurile în stil englezesc (sau la asta m-au dus pe mine gândul gogoloașele acelea verzi...), am întâlnit și un copac vechi de peste 700 ani, supranumit Copacul Diavolului, datorită unei legende care circulă pe seama lui precum și numeroase monumente de piatră dedicate studenților care treceau cu brio o serie de examene grele (chiar lângă templu se afla Colegiul Imperial) și sprijinite fiecare pe câte un „bixi”, animal mitologic jumătate dragon, jumătate broască țestoasă. Sala principală a templului, Da Cheng Hall, nu mai avea nici ea pic de cucernicie, ci fusese transformată în muzeu, deși nimeni nu era oprit să se roage acolo. Însă sincer, nu știu cui îi venea...

chestiile verzi și pufoase

copacul diavolului

cap și corp de bixi

Da Cheng Hall

 

             O străveche vorbă chinezească spunea că orice formă de învățământ trebuie să fie construită alături de un templu. Iată deci, că de pe una dintre porțile laterale ale Templului Confucius am pătruns în Guo Zi Jian, sau în Colegiul Imperial. Pentru mulți ani, acesta a fost cel mai înalt for de învățământ superior din China, iar în prezent clădirea găzduiește Biblioteca Municipală a Beijingului. Sala principală, Bi Yong Dadian, se află pe o mică insuliță, care este unită de zonele în care stăteau studenții prin patru poduri de marmură. Balustradele acestor podețe erau înțesate de plăcuțe roșii. Acestea puteau fi achiziționate în schimbul unei sume de bani, iar turiștii scriau o dorință și le atârnau alături de celelalte, sperând că marele Confucius le va îndeplini. În această sală principală, împăratul oferea câte un discurs care era ascultat de mai marii vremii (doar ei aveau voie să pătrundă în sală) și transmis apoi studenților care așteptau afară.

intrarea dinspre Templul lui Confucius în Colegiul Imperial

sala principală, Bi Yong Dadian

podurile de marmură care făceau legătura cu locuințele studenților

plăcuțele roșii cu dorințe

Confucius

            Tot aici există și un loc în care studenții veneau pentru a mulțumi și a aduce laude divinității, care mie mi s-a părut destul de bizar. Acesta era populat de numeroase statui în mărime naturală în poziție de rugă, înconjurate de balustrade pline cu alte plăcuțe roșii. Ce mi-a creat senzația de nenaturalețe, poate chiar ipocrizie, a fost faptul că fotografiatul era strict interzis pentru a nu profana sanctitatea locului, însă comercianții care stăteau de jur împrejurul statuilor la taraba lor erau perfect în regulă în decor. Deci cumva, bișnița e sfântă până e trasă-n poză... Se prea poate să mă pripesc, dar aparența credinței și a crezurilor nestrămutate a constituit de multe ori doar contextul unui comerț mai propice decât în alte locuri, pentru că îți venea mai ușor să lași aici o anume sumă de bani (mare pentru prețurile afișate peste tot în China) deși puteai lua exact același obiect din altă parte cu, de multe ori, o zecime din prețul cerut într-un astfel de templu. Și asta doar pentru că se năștea în tine sentimentul că astfel ai putea absorbi cu ușurință ceva din simplitatea și credința de tip „crede și nu cerceta” a chinezilor.

intrarea în locul de rugă

„credincioșii”

bișnițarii de credință

                Mă așteptam cumva să regăsesc la aceste temple evlavia lăsată în urmă la Chengde, iar lipsa ei m-a dezarmat. Am găsit în schimb spectacol, culoare, varietate culturală, tradiție, legende și am fost mulțumită. Am fost mulțumită pentru că am înțeles că odată ele au fost exact așa cum mi le imaginasem eu și că tocmai dragostea lumii de a le vedea și de a se pierde în istoria lor le-a schilodit de o credință vădită. Vina, deci, îmi aparține în egală măsură și mie, și ție și tuturor celor fascinați de China așa cum e ea, cu bune și rele, cu noi și cu vechi, dar cu permanenta încredere că asta e definiția absolută a desăvârșirii în simplitatea ei cea mai caldă.

          Vă mulțumesc pentru lectură și îmi cer scuze pentru lipsa mea de activitate pe blog din aceste săptămâni. Așa cum mulți dintre prietenii mei știu, ultimele zile au adus numeroase schimbări în viața mea, care momentan se dovedesc a fi de bun augur, așa că mi-am rezervat timpul necesar să mă bucur de ele, cu ele și alături de ele. Și atât. Pentru că uneori nu e nevoie de nimic mai mult. Sper să îmi reintru încet înapoi în ritm, până atunci vă mulțumesc că m-ați urmărit zi de zi, deși nu am mai postat nimic nou. Sper ca sărbătorile să vă fii oferit exact ceea ce aveați nevoie pentru a privi cu zâmbetul pe buze și cu fruntea sus înainte, mereu înainte, doar înainte! O săptămână plină de speranțe și gânduri bune tuturor!

            V-ar mai putea interesa:

● Cu norii-n păr... – despre marele zid Chinezesc

● Ziua în care am văzut lumea – despre Beijing World Park, parcul miniaturilor lumii

● Specatcolul cucerniciei – despre templele și palatul de vară din stațiunea montană Chengde