Alegorie divină printre măslini, pietre și bălării (V)

(Alexandru Mitru, „Zeii”/ „Legendele Olimpului”)          

          Iată că am ajuns și la final cu alegoria mea. Înainte de a-i introduce pe ultimii 3 zei, o să vă ofer link-urile pentru primele posturi, dacă vreți să citiți descrierea de la cap la coadă. Aici veți găsi prima parte, mai precis motivul pentru care am ales să fac această alegorie și cartea care mi-a folosit drept inspirație. Aici veți găsi prima serie de zei, cu referire la minunata mare albastră a Greciei și la soarele ei dogoritor. Următoarea serie de zei, aici, cu referire la vestigiile arheologice de pe insula Thassos și la pescărușii care îi încântă pe vizitatori. Aici veți găsi penultimul articol, cel despre călătoria pe cont propriu pe care am făcut-o în jurul insulei într-o mașină închiriată, despre plaja Goldean Beach a insulei și despre hotelul la care am fost cazați. Iar acum, vă invit să citiți ultima serie de alegorii.

10. Hermes, my god J

            Hermes este, desigur, preferatul meu. Zeu al comerțului, foarte inventiv și căruia îi plăcea la nebunie să păcălească și să joace renghiuri, Hermesul de astăzi, pare-se face mare cinste Hemesului de ieri! (pentru cititorii mai noi, un post foarte drag mie în care amintesc de câteva ori despre Hermesul de azi, aici) Fără doar și poate, alegoria potrivită pentru el este călătoria la Kavala, unul dintre cele mai mari porturi ale Greciei continentale și al treilea oraș ca mărime, călătorie menită să ne facă să ne întoarcem acasă cu buzunarele goale și cu sacoșele de firmă pline. Mi-aș fi dorit să se întâmple asta, însă, din păcate, timpul scurt și magazinele nesatisfăcătoare au împiedicat asta. Îmi amintesc faptul că am achiziționat două rochițe care oricum nu mi-au plăcut, doar ca să știu că am cumpărat ceva, însă nu am avut parte de niciuna; pe prima am făcut-o cadou prietenei mele știind că eu nu o voi purta iar ei îi plăcea, ia pe cea de-a doua am ținut-o vreun an în dulap și, când în sfârșit am decis să o port, m-am așezat pe un scaun stropit cu clor la 10 minute după ce am pus-o pe mine și apoi am umblat cu fundul pătat roz toată ziua (ironia face că a fost o zi plină de evenimente) neavând habar ce s-a întâmplat. Îmi mai amintesc că tot atunci a fost prima dată când am intrat într-un magazin Zara și am fost fascinată (la vremea aceea la noi nu cred că exista... Când zic la noi, vreau să zic la noi în România, nu la noi în Brașov, că în Brașov acum îl plănuiesc...).

în ferry-boat, în drum spre Kavala

            Deși scopul călătoriei au fost cumpărăturile, eu am ales să mă bucur de privelișile panoramice oferite de orașul Kavala. Dispunerea orașului este cea care m-a atras din prima clipă fiind un oraș așezat pe o colină imensă, foarte aglomerat și înghesuit (în sensul bun al cuvântului), plin de străduțe lungi, înguste și foarte abrupte (numai bune de coborât cu rolele, dar proaste pentru orice ar trebui să urce).

            Din păcate timpul mult prea scurt a făcut imposibilă și vizitarea atracțiilor, pentru care trebuia să mergem destul de mult pe jos de unde ne-a lăsat autocarul și apoi să ne și întoarcem în timp util, plus că nu aveam nici hărți și, sincer, nici măcare idee unde ar trebui să ajungem și ca să vedem ce (am o baftă la excursii bine organizate...). Așa că ne-am mulțumit cu ce am putut găsi în plimbarea noastră printre magazine și terase, anume apeductul roman, zidurile fortăreței din Kavala, biserica Sfântul Nicolae și centrul orașului pliiiin de porumbei prietenoși.

11. Apollo, dansul vapoarelor în larg 

            Frate geamăn lui Artemis (vezi mai multe aici) și zeu al muzicii (printre altele), mi-a fost cel mai dificil să îi găsesc o paralelă în excursia mea, deoarece, din păcate, nu a fost călătorie cu prea multă muzică, ci eventual cu cântec (...), așa că am încercat o alegorie mai mult metaforică, și m-am gândit la Apollo ca la muzica lină a bărcilor și vapoarelor în prozaicele lor alunecări pe pânza netedă a Egeei. Fie cu barca, cu vaporul sau ferry-boatul, în excursia aceasta am călătorit foarte mult pe mare și, deși am rău de mare și această necesitate permanentă m-a speriat, am reușit până la urmă să îmi înfrâng temerile și să mă las legănată alene de fiecare dintre aceste mijloace de transport maritim. Cred că ceea ce mi-a fost cel mai de folos și ce m-a încurajat a fost dansul distinct executat de fiecare ambarcațiune în parte.

           

12. Ares, zeul mâțelor turbate

           
           Nu am agreat niciodată câinii vagabonzi care își plimbă covrigii pe străzile României, dar anul în care am locuit la Sibiu m-a făcut să îi urăsc și mai mult, având in vedere că strada mea a fost în reconstrucție aproape toată perioada șederii mele acolo, iar groapa în care s-a transformat ajunsese să găzduiască zeci de maidanezi zilnic, care se încăierau și făceau ca toți dracii de îmi era teamă și să deschid geamul, apăi să ies singură seara. Dacă România e țara căinilor fără stăpân, Thassos e fără doar și poate cea a pisicilor. Faptul nu m-a deranjat defel, ba din contră, m-a sensibilizat peste măsura și mă aplecam asupra fiecărei pisicuțe să o mângâi și să văd dacă pot găsi ceva să îi dau de mâncare. Dar, surpriză, toate parcă erau turbate!!

            Zeu al războiului sângeros și nedrept, simbolurile lui Ares sunt câinii, vulturii și sulița, deci paralela este mai mult decât potrivită. Fiu al lui Zeus și al Herei (mai multe aici), el este renegat de părinții săi tocmai datorită caracterului său infam și violent. Așa cum nimic din înfățișarea sa nu trăda cruzimea ce îi clocotea în suflet, la fel și oropsitele pisicuțe ale Thassosului nu lăsau să se vadă imediat cum chiar mâța blândă zgârie rău...

            Prima întâlnire cu un astfel de specimen îndrăcit am avut-o într-o seară când am ieșit la o terasă. Un pisoi mic și pricăjit stătea sprijinit de un perete. M-am apropiat încet să nu se sperie, însă el a ridicat ochii mari și triști la mine și s-a apropiat temător așa că l-am luat încet în brațe. Până să mă dezmeticesc, m-a zgâriat pe brațe și pe piept și a luat-o la goană.

            În altă zi, când am făcut turul insulei, am dat de un grup de pisoi care se odihneau la umbra unor palmieri; bineîțeles că au făcut ca toți dracii când m-am apropiat.

vă rog observați privirea diabolică!

            Alta, mâța-biker s-a scofârlit la mine de mi-a stat pulsusl că acum acum mă atacă!    

        

         Altele au fost mai răbdătoare; au așteptat cuminți să le hrănesc și numai după aceea au sărit să mă zgârie. Îmi plac foarte mult pisicile, mereu au fost animalele mele preferate, însă nu pot nega cât sunt de parșive și lingușitoare!

            Nici pe departe experiența dorită, cred totuși că fiecare astfel de călătorie are o însemnătate și, chiar dacă nu îți oferă ceea ce ți-ai imaginat (sau chiar ceea ce ai plătit să ți se ofere), are măcar rolul de a te face să apreciezi alte evenimente viitoare și, mai presus de toate, te învață să extragi tot ce e mai bun din ceva aparent sec și sterp. Sper că alegoria la care m-am gândit și pozele care au însoțit-o să fii transformat totuși acest post anost într-unul interesant. Sunt sigură că mulți dintre cei care îmi citiți posturile ați fost în Grecia, aș aprecia dacă ne-ați spune câteva vorbe despre locul în care ați stat, ce ați văzut și care sunt impresiile. Vă mulțumesc!