Unt să fie, că stil facem!

(Marjorie Hillis, „La shopping și nu regret”)

            De fiecare dată când scriu despre o carte de modă mă însuflețesc mai tare decât ar fi normal și ajung să pălmuiesc virtual în stânga și în dreapta, iar capetele de acuzare nu întârzie să îmi prezinte în secțiunea de comentarii (sau „în priviri”) foaia măzgălită de legist. Dragele mele, eu nu o iau personal, încercați să nu vă mai arătați colții prin preajma mea când dau din mâini să înlătur muștele și nimeni nu va ieși rănit din asta! Apoi, nu dau sfaturi fiindcă nu mă pricep, nu știu și nici nu mă interesează. Cine îmi este apropiat și are nevoie de sfatul meu mi-l cere personal, și mă străduiesc cât pot eu mai bine să îi spun ce cred. Nu știi să te îmbraci? Îmi pare rău pentru tine și îl fericesc pe prietenul tău, dar nu te pot ajuta. Abia mă ajut pe mine. Deci nu căuta în posturile mele de modă și stil substraturi și aluzii la panaramele care cinstesc România hăt până unde, că nu vei găsi. Sau dacă vei găsi, automat te vei simți și pălmuită, deși eu nici nu am scos mâinile din buzunar.

            Da, mă pasionează moda și îmi face plăcere să citesc cărți de specialitate în domeniu. După care, vă spun și vouă cum stă treaba cu cartea respectivă, că doar de aia e blogul ăsta aici, nu să stea să crească ciuperci pe el până îmi educ eu vorbele să le fie pe plac tuturor. Că mă aprind uneori cam tare, e ceva de care mă fac, într-adevăr, vinovată, dar asta se întâmplă doar pentru că mi-e ciudă. Mi-e ciudă că viața e frumoasă și oamenii sunt frumoși. Și mulți nu știu. Și de asta da, mi-e ciudă rău! Acum, dacă și cu asta ai o problemă, înseamnă că ești o neghioabă care își dă palme singură.

            Despre cartea de astăzi, deci (postul ăsta o să fiu cuminte J). Am cumpărat-o anul trecut din Sibiu și mi s-a părut atât de interesantă că am decis să mă sacrific și să o fac cadou unei prietene (Andreea, ai citit-o? Să ne spui cum ți s-a părut!) și apoi să vezi aventură pentru a o achiziționa din nou, fiindcă prin toate librăriile stocul era epuizat, dar, într-un final, și după destul de multă vreme am găsit-o. Ceea ce m-a indus în eroare de la bun început a fost titlul: „La shopping și nu regret” și apoi mai mic „manual de stil pe timp de criză”; îmi imaginam că e o carte mai mult comică, tragi-comică de fapt, adaptată perioadei de criză în care ne aflăm. Nici vorbă de așa ceva, romanul a fost scris acum mai bine de 70 de ani, chestie de care îți poți da seama atât din perspectiva autoarei (care vorbește despre sine la plural, ca în perioada comunistă), cât și din mentalitatea ei. În orice caz, nu cred că voi ajunge să citesc vredată o carte de modă pe care să nu o recomand pentru că, bună sau proastă, învechită sau actuală, din fiecare putem învăța ceva util. Asupra acestui fapt nu am nicio îndoială.

  

     

            Intenția autoarei, anume cum să ne descurcăm decent din punct de vedere vestimentar cu un buget redus mi s-a părut foarte bună și, pe ici colo, au existat niște aspecte care îți dădeau de gândit. De exemplu, faptul că fiecare dintre noi se simte azi mai sărac decât ieri și că are senzația că e nevoit să facă mai multe economii decât ceilalți din jurul său. Cu excepția unor atare cazuri (nasoale rău adică), de cele mai multe ori aceasta se explică prin faptul că pe măsură ce ne dezvoltăm și „creștem” vrem mai mult și avem aspirații mai mari, prin urmare ni se pare că suntem mai săraci pentru că avem o mai mare nevoie de bani și suntem nevoiți să facem economii pentru a le satisface pe cât posibil. Intenția, spuneam e bună, ce a ieșit, însă, nu mi se pare a fi de ajutor (aproape) nimănui care trăiește în anii noștri. Ideile din carte sunt perimate, asemeni conduitei și psihologiei de viață a autoarei.

            Tiparul de soluții e stas – mai întâi o serie de renunțări (nu ai nevoie CHIAR de 6 servitori, conacele mari consumă multă energie electrică, o croazieră nu o să te sature de microbul călătoriilor ci o să îți dea ideea unei excursii în China, degeaba ai haină de blană fițoasă dacă nu ai unde merge cu ea etc.), dar nu renunțăm la untul pe care îl mâncăm la micul dejun!! [Treaba asta cu untul, pe care a repetat-o de câteva ori, mi-a făcut chef de joacă cu aparatul și uitați ce a ieșit J]

        

            După acest tipar, vin o serie de sfaturi cum e cel mai bine să te asortezi cu bani puțini și ce haine ai nevoie pentru cât mai multe combinații (da, atunci chiar era cool să fii asortat, mare păcat că unii cred că și în secolul nostru este la fel) și la final, câteva cazuri, să le spunem practice. Adică ni se oferă poveștile doamnelor A, B, C și D, să zicem, dintre care două nesăbuite care nu acționează cum sugerează autoarea și ce pățesc, iar altele două, mielușele cuminți și educate care duc o viață plină de beneficii datorită capacității lor de asortare. În orice caz, de multe ori istorisirile sunt duse la extrem. Spre exemplu, o domnișoară care căuta de lucru în nu mai știu ce domeniu, tot mergea la interviuri, însă nu lua slujba, totul până într-o zi când a îmbrăcat un costum asortat la sânge și în culori pământii (dar accesorii galbene!!) când puf, jobul a fost al ei! După care, ni se descrie cum erau îmbrăcate celelalte domnișoare candidate, pentru a evidenția și mai tare căror calități se datorează câștigul fetei.

            O altă idee care mi-a plăcut și care m-a făcut să mă gândesc la mândrele frustrate din jur (care n-au bani, timp, chef, de ce, pentru ce, cu cine și unde) este aceea că multe femei cred cu tărie că ar putea arăta de un milion de dolari dacă chiar ar avea acel milion plus niscaiva timp și disponibilitate. Pe principiul maimuța îmbrăcată în mătase tot maimuță e, permiteți-mi să lansez o palmă, și cine crede cele de mai sus e rugat să o încaseze. Mulțumesc.

            Cred că ceea ce ar putea descrie cel mai bine părerea mea despre această carte e că mi-a plăcut și nu mi-a plăcut deloc. Nu mi-a plăcut partea de sfaturi, idei, excepții, ce trebuie să faci și ce nu sub aspectul modei și stilului, deoarce erau foarte stricte și de niciun folos unui tânăr din ziua de azi, mi s-au părut însă simpatice celelalte aspecte discutate (chestii practice despre casă, cumpărături în general, familie, căsătorie, viață socială, idei de planificare a bugetului, care, deși de asemenea nu mi s-au părut utile, au constituit o lectură plăcută). Proporția dintre cele două este aproximativ egală. În orice caz, aspectul pe care îl apreciez și care transpare din întreaga carte este acela că atitudinea, felul de a fi și de a te prezenta într-o societate nu ți-o dă situația financiară.

            Ca să vă faceți o idee mai concisă despre rețetarele pe care le prescrie autoarea, voi sumariza în cele ce urmează lista de haine care, susține ea, trebuie achiziționată de o femeie pentru primăvară (sper să nu fiu înțeleasă iar pe dos și să considere cineva că eu aș sugera cuiva să poarte hainele pe care le voi înșirui. Deci nu, e un mare nu! Sau cel mult un posibil, dacă am și cititoare peste 50 de ani. Dacă nu, atunci nu!). Așadar: o haină de lână maro simplă. O rochie neagră din mătase cu curea maro din velur. O rochie tot neagră, dar din lână pură (care, desigur, trebuia să aibă și ea ceva maro – nasturii). O jachetă din lână maro (când e prea cald pentru haina maro...). O fustă din lână în 3 nuanțe (ghiciți care 2 plus alb :P). O rochie de mătase cu imprimeuri (maro și alb). O pălărie, o geantă, o pereche de pantofi, o pereche de mănuși și una de ciorapi (maro, desigur că maro!). Iar pentru zilele de dezmăț – o pereche de mănuși, o geantă, o pălărie și o jachetă, albe. Urmează apoi discuția despre accesorii, care nu-s bune nicium, dacă nu se asortează perfect coloristic cu hainele mega-asoratate între ele pe care le-am enumerat mai sus.          

            Și ne mai mirăm câte dintre noi văd viața în culori întunecate și sumbre, că le plouă și ne ninge zi de zi. Oricât nu vreți să admiteți, modul în care ne îmbrăcăm are o influență foarte mare asupra stării noastre de spirit. Dacă oglinda din hol sau lift reușește să îți smulgă un zâmbet de dimineață și nu o grimasă, ziua ta cu siguranță va fi guvernată de acesta. Din păcate, funcționează la fel de bine și invers, e în puterea noastră să alegem dacă imaginea din oglindă ne zâmbește sau se strâmbă la noi și ne scoate limba. Sau, după caz, ne pălmuiește. O zi plină de oglinzi zâmbărețe vă urez!

            V-ar mai putea interesa:

● Stil la 5 lei!

● Uite stilu’, nu e stilu’

● Accesorii cu... gust