Un ziarist cu foc!

(Guy de Maupassant, „Bel-Ami”)

            Mi-era dor de o carte pe care să o devorez cu totul chiar înainte să realizez că am început să o degust. Trebuia să fie ceva alert și incitant, amărui dar și cu nițică dulceață, intrigant și cu puțin amor boem, electric de antrenant și în aceeași măsură de relaxant. A, da, și nu trebuia să fie de pe lista mea (pentru cei care nu știu, eu am o listă mentală, adică îmi pun post-it-uri fluorescente cu ce vreau să citesc în mod neapărat într-un oarecare viitor și le lipesc fix pe creieraș ca nu cumva să uit). Problema e că s-au adunat așa de multe că am ajuns să mă plictisesc de ele încă înainte să le citesc. Așa că aceasta trebuia să fie nouă, nebănuit de nouă și... potrivită! Am ales-o după principiul „n-am auzit de ea, dar o am în bibliotecă și am mai citit ceva mișto de autorul ăsta deci e bună”.

            Bel-Ami e de fapt Sexy-Ami sau Hot-Ami sau (mă scuzați) Fuck-Ami (rog pe cineva cunoscător să îmi furnizeze traducerile pentru limba franceză), pentru că nu ne parvine de nicăieri informația cum că ar fi arătos, ci doar fustangiu, depravat și parșiv. De la un coate goale care trebuie să aleagă zilnic între prânz și cină (de mic dejun nici nu se pune problema!) în lipsă de bani și care fantazează despre relații amoroase cu cocote ieftine în colțuri murdare, ajunge idolul femeilor din clasa de sus, care își reneagă soț și copii, poziție, orgoliu și demnitate doar pentru a-i intra în grații (și în pantaloni) acestui Don Juan infam.  

             Mai întâi e Rachel, o damă de companie (ca să nu folosesc alt termen...) roșcată, grasă și buhăită pe care o întâlnește la grădina de vară Folies-Bergère, dar care în vulgaritatea ei afișată cu atâta nonșalanță îl incită și excită la culme pe Georges (căci acesta este numele lui Bel-Ami, Georges Duroy), care decide că trebuie să o aibă. Ea îi cere 10, el îi oferă cu indiferență și brutalitate 1 (că 2 avea în total și și ăia erau împrumutați cu scopuri precise menite să îi asigure viitorul intelectual și material), ea acceptă bucuroasă, și dispusă poate să-i ofere chiar ea bani lui, pe lângă prestația propriu-zisă. Apoi, e doamna Clotilde de Marelle (veșnica și eterna amantă înflăcărată, dar cuminte), din cauza căreia o pierde pe Rachel cu care deja începuse să aibă o relație destul de apropiată de ceea ce presupune o relație adevărată și nu una de troc (și tronc!), cum fusese inițial. O cucerește iremediabil și pe micuța sălbatică Laurine, fetița doamnei de Marelle, care e foarte tăcută și rece față de toată lumea, însă pe Georges îl îndrăgește și îl botează Bel-Ami. (Cred că relația cu Laurine e singura relație pură pe care o are bărbatul cu cineva pe parcursul cărții, singura neinteresată, neplănuită și fără nimic ascuns, singura în care își dă un interes sincer să îi fie pe plac micuței fete care îl îndrăgește pe zi ce trece mai mult).

            Între timp, o recuperează și pe Rachel iar Clotilde ajunge să îl întrețină (dar așa, pe ocolite, să nu se simtă lezat!). Își încearcă apoi norocul la doamna Madeleine Forestier (soția prietenului său regăsit, cel care l-a ridicat din noroi și, pe lângă o slujbă decentă de redactor la un ziar, l-a introdus și în acest cerc de elită pe care ajunge să îl subjuge), dar care îl pune prompt la punct, însă îi lasă o portiță de speranță cum că poate, dar nu știu sigur, deși nu cred, dar nu zic nu, asta în cazul în care soțul ei ar păți ceva (și pățește, iar ea se căsătorește cu Georges, care o presează până cedează. Se rup, desigur, relațiile cu domana de Marelle). I se pune pata apoi pe doamna Walter, destul de trecuta soție a patronului de la ziar, dar care i se opune cu vehemență, lăsând însă foarte bine de văzut că nu prea-i vine să se opună. Ajunge și sub fustele ei de crinolină și tafta până la urmă și reușește să o subjuge mai ceva decât pe oricare dintre celelalte doamne menționate.

            Se satură de Madeline pe care o înșeală ca bursucu’ chior în orice vizuină, până o determină și pe aceasta să își găsească refugiul în brațele altcuiva, numai pentru a o surprinde și a o acuza de adulter. Reia și apoi rupe din nou relațiile (pentru a nu știu câta oară) cu doamna de Marelle (care mereu cuminte, tace și acceptă și se întoarce bucuroasă de fiecare dată), o pierde și pe Laurine (pe care de fapt o pierduse de la căsătoria cu Madeline, când a încetat vizitele la ei acasă), îi dă papucii și doamnei Walter (care îl urmărește și amenință, i se oferă, îi promite, îi jură și îl conjură), de Rachel scăpase demult și toate acestea fiindcă pusese ochii de ceva vreme pe Suzanne, fiica cea mică și frumoasă a doamnei Walter. Dar v-am spus deja și așa prea multe, continuarea acestui labirint de relații sper să o aflați din lectura acestei cărți foarte incitante.  

            Interesant e că tânărul nu depune aproape niciun efort pentru a obține toate aceste cuceriri, în afară de a-și declara dragostea (mai mult sau mai puțin existentă), fapt aparent suficient care să declanșeze mărturia și de cealaltă parte (indiferent că, într-un fel sau altul, toate aceste femei erau deja încredințate altcuiva). De asemenea, deși fiecare dintre relații pare cât se poate de interesată, gândită și analizată pentru a servi scopului lui de parvenire și înălțare în ierarhia socială, totuși nimic și nimeni (concret) nu pare să sugereze că el chiar nu ar fi fost îndrăgostit cu adevărat de fiecare dintre aceste femei în momentul în care le-a mărturisit dragostea! Retrospectiv, toată această afacere îți dă senzația că de fapt tu, cititorul, ești cel cu intențiile mârșave, materialiste și insensibile și că modul tău de gândire ajunge să îi inoculeze și lui asta! Demn de menționat e că toate aceste doamne, împreună cu soții și copiii lor, formează o mare familie, în care fiecare știe, dar tace, de teamă să nu-și piardă rația și fiecare îl ajută cum poate pe Bel-Ami (care crește și crește văzând cu ochii) știind că astfel se ajută pe ele însele și nu li se pune lacăt la pantalonii bărbatului.

            Am insistat pe partea aceasta romantic-sexuală a cărții pentru că ea se regăsește de la început și până la final, însă cartea despre care am plăcerea să vă vorbesc reprezintă mult mai mult decât atât, de aceea să nu vă fie teamă că am dezvăluit prea mult și că nu mai are rost să o citiți! Linia erotică conduce doar cititorul prin fresca socială a secolului al 19-lea, foarte bine zugrăvită și nuanțată, cu parveniții ei care se mănâncă unii pe alții dar se salută cu respect, cu viața (și vai, cât de frumos e scrisă partea aceasta și cât de mult m-a încântat) de la ziarul „La Vie Française” la care sunt cu toții angajați, cu relațiile sociale și opulența vremii, cu nebunia vieții de noapte a Parisului și câte și mai câte altele. Fără să ezit, e cu siguranță cea mai încântătoare carte pe care am citit-o în ultimele luni, plus că e destul de frugală, până să-ți dai seama ce gust savuros are, deja masa ți se strânge din față. Partea bună e că senzația gustului delicios îți rămâne pe limbă mult timp după ce ai luat ultima îmbucătură. Să aveți poftă!

     

[P.S. Tocmai am verificat pe IMDb și am descoperit cu plăcere că, pe lângă numeroasele ecranizări existente, anul acesta se va filma o alta, avându-l în rolul principal pe Robert Pattinson, actorul din „Twilight Saga”. De abia aștept!]