2015 sau Anul lui „Prima Dată”

         

         Anul care e pe cale să se încheie în câteva ore m-a învățat o lecție (printre multe altele) extrem de valoroasă: niciodată nu e prea târziu să faci sau să simți ceva pentru prima dată. Și, Doamne, cât de bogate au fost experiențele pe care le-am primit în sprijinul acestui argument. Postul de față este felul meu de a-mi exprima recunoștința față de oamenii și experiențele care m-au ajutat să devin persoana puțin mai bună, puțin mai curajoasă și mult mai împăcată, liniștită și fericită care sunt astăzi. Mulțumesc!

          Sunt recunoscătoare pentru că anul acesta, pentru prima dată:

• am descoperit vraja muntelui. Și m-am îndrăgostit. Cu fiecare suflare, cu fiecare durere de genunchi, cu fiecare hartă parcursă, cu fiecare poveste, cu fiecare bătaie de inimă, cu fiecare articol de echipament achiziționat, cu fiecare articol de blog citit, cu fiecare respirație tăiată de spaimă și de încântare. În 28 de ani am urcat pe Tâmpa de 2-3 ori. Atât. În al 29-lea an, picioarele m-au purtat în Munții Piatra Craiului, Piatra Mare, Bucegi, Făgăraș, Hășmașu Mare, Ceahlău, Mehedinți, Iezer-Păpușa, Siriu, Ciucaș, Olimp. Picioarele, dar mai ales oamenii atât de dragi pe care îi am alături. Ovidiu, Sergiu, Andrei, Vali, Adi, Roland, Vitalie, Ion, mulțumesc, prieteni dragi! De abia aștept următoarele aventuri!
• am navigat pe Dunăre. Primăvara în Deltă, toamna la Cazane.
• am călărit. Și ce mi-a mai plăcut! 
• am plantat un copac (7, de fapt :) ).
• am făcut cățărări (pe stâncă) și bouldering (pe panou).
• am făcut Aqua Zumba la înălțime, în apă termală, în aer liber, iarna, înconjurată de munții înzăpeziți de pe Valea Oltului.
• am făcut Zumba pe plajă. 
• am dormit pentru prima dată într-un refugiu montan.
• am dormit într-un cort neacoperit, sub cea mai deasă perdea de stele pe care am văzut-o vreodată și liniștită de cel mai dulce susur de pârâu.
• am dormit într-o coșmelie care se clătina când strănuta cel din coșmelia alăturată. Și prin care ploua. Și nu apărea pe nicio hartă a pensiunilor din zonă. Și a fost grozav! :))
• am mâncat cel mai bine gătit pește din lume! 
• am traversat Transalpina.
• am parcurs (cu inima miiică mică) trasee la Aventura Parc.
• am făcut o expediție într-o peșteră, am escaladat galerii și am salutat sutele de lilieci care își făceau siesta.
• am văzut răsăritul dintr-un vârf de deal înghețat din Harghita, cu o mână de oameni dragi, o pilotă, un vin și o cafea rece.
• am adormit în iarbă la aproape 2000 de metri, într-un lan de flori roz, privind apusul și ascultând slujba de la schitul din vârf.
• am învățat să folosesc busola.
• am purtat steagul României pe cele mai înalte culmi ale Greciei (de la 0 la 2911 metri!)
• am avut primul meu concediu de aventură 3 în 1 (3 zile munte - Olimp, 3 zile metropolă - Atena, 3 zile mare - Salonic), cu gașcă 3 în 1 (România, Moldova, Bruxelles).
• am dansat ore întregi cu și din tot sufletul.
• am moderat un eveniment cu cel mai numeros public de pănă acum - peste 600 de oameni.
• am moderat o conferință despre beneficiile energiei solare.
• am moderat un eveniment sub egida „The Duke of Edinburgh International Award”.
• am moderat evenimentul social-caritabil „8 ore suplimentare pentru o cauză nobilă”.
• am descoperit minunata Bavarie alături de prietenele mele dragi.
• am avut un Crăcin fericit. Da, pentru prima dată am avut un Crăciun fericit.
• am hrănit lebede cu biscuiți digestivi.
• am înțeles că „acasă” nu e un loc pe care îl găsești, ci un loc pe care îl faci. Și l-am făcut. :)
• am înțeles că un genunchi sănătos e mai important decât un abdomen plat.
• am înțeles că nu îmi va fi bine niciodată cu nimeni, până nu-mi este cu mine. Și îmi este.
• m-am implicat în evenimente caritabile.
• am băut bere bavareză afumată. Bleah.
• am primit o vedere din Laponia. Mulțumesc, Anna!
• am văzut o capră neagră. Și apoi muuulte altele!
• am început să cred în puterea covârșitoare a gândurilor pe care le avem - bune sau rele - și să acționez în consecință, în loc să reacționez.
• am înțeles că și cei mai (aparent) inaccesibili oameni pot fi cuceriți. Cu un zâmbet, cu o vorbă bună, cu un strop de empatie. Și cât am mai profitat de descoperirea asta! :)
• am început să apreciez România. Pentru prima dată. Și asta pentru că tot pentru prima dată am început să o descopăr. Oh, și câte mai am de descoperit! 
• am înțeles că adevărata fericire constă în a da, nu în a primi.
• am învățat să ascult.
• am învățat să iubesc.
• am învățat să fac fericit un om. Poate mai mulți, de unul știu sigur.
• am învățat să mă respect suficient de mult încât să mă distanțez de orice/ oricine nu (mai) aduce un plus de valoare drumului meu.
• am înțeles și acceptat că oamenii nu pot fi salvați de alți oameni. În schimb, pot fi iubiți atât de tare încât să își găsească acolo încrederea și resursele pentru a se salva singuri. And then you know you have to let go. And you do. And I did.
• am înțeles că oamenii stau în viața ta exact atât (și nicio clipă în plus!) cât e nevoie să te învețe ceva. Apoi pleacă. Sau le ceri să plece. Și e ok! Mulțumesc tuturor celor care au fost și au plecat. Mulțumesc celor care au rămas. Mulțumesc celor care vor veni! Mulțumesc celor care vor fi acolo pentru totdeauna. Ralu, Flo, Laurici, mulțumesc, știu că voi veți fi mereu!
• am învățat să mă bucur de aproape orice.
• am învățat că greu nu este să obțin ceea ce îmi doresc, ci să descopăr ce-mi doresc de fapt.
• am învățat să cred și să sper.

          Dar poate cel mai important, am înțeles cât de norocoasă sunt! Pentru că am tot ce și-ar putea dori cineva pentru a trăi frumos. Am sănătate, am bunici, am cel mai minunat grup de prieteni („băieții mei” dragi :) ), am prietenele mele dragi care mi-au permis să trec testul timpului alături de ele, am liniștea și siguranța zilei de mâine, am voință, am speranță, am încredere. Și o viață plină de aventură înainte.

         Sunt recunoscătoare pentru un 2015 extraordinar!
         2016, ține-te bine, habar n-ai câte prime dăți te așteaptă! 
         Hai, sunt gata!:)